Budapest 0 °C
Magyar Magyar

5 lucruri pentru care merită să faceți turul lacului Tisa cu bicicleta

Debreținul și împrejurimile sale

Al doilea cel mai mare lac din Ungaria, Lacul Tisa, a fost creat artificial, ca lac de acumulare, însă natura a cucerit curând această zonă. Dar când vizitați această regiune, merită să săriți în șa, și nu doar pentru mediul natural intact. 

Până în vara anului 2020 a fost finalizat ultimul tronson al drumului de biciclete de la Lacul Tisa, între Poroszló și Tiszafüred. Odată cu predarea acestuia, se pate face înconjurul complet al celui de-al doilea lac, ca mărime, din Ungaria, circuitul fiind total separat de traficul auto. Traseul de biciclete duce de-a lungul coroanei barajului, astfel încât puteți admira priveliștea apei și a împrejurimilor sale în timpul pedalării. Iată 5 motive bune pentru a nu rata această experiență relaxantă și spectaculoasă, în același timp. 

Înconjurul poate fi realizat în scurt timp

Micul circuit din jurul Lacului Tisza are abia 70 de kilometri lungime, care poate fi parcurs chiar și în 3-4 ore. Pentru turul de 95 de kilometri merită să planificați o zi întreagă, cu opriri confortabile și scăldat. Mai mult, între Ároktő și Tiszacsege puteți include în traseu traversarea cu bacul, pentru a putea a acumula și mai multe experiențe. În plus, nu trebuie să vă faceți griji din cauza diferențelor de nivel, puteți pedala confortabil pe tot parcursul traseului. 

Lăsați-vă copleșiți de natură!

Principala atracție a Lacului Tisa este mediul natural neatins, flora și fauna diversă. Merită să planificați o oprire de câteva ore la Ecocentrul Lacului Tisa din Poroszló, unde puteți vedea peștii din zonă de aproape, în cel mai mare acvariu de apă dulce din Europa, dar puteți să cunoașteți mai bine și păsările de apă și vidrele. Aici se găsește și Rezervația de Păsări de la Lacul Tisa al Parcului Național Hortobágy. Există mai multe trasee tematice între lac și insulele sale mici, cum ar fi traseele „Pákász“ și „Tiszavirág“ din Tiszaörvény. Plimbându-vă pe acestea, vă puteți lăsa copleșiți de natură și vă puteți bucura de liniștea ei.  

Nu veți rămâne fără atracții palpitante

Dacă sunteți în căutarea altor obiective interesante, nu ratați hidrocentrala de la Kisköre, care poate fi vizitată în grupuri, cu programare prealabilă. Va fi o experiență grozavă, și nu doar pentru cei interesați de tehnică! În apropiere se află scara peștilor din Kisköre, care este cel mai mare coridor ecologic din Europa Centrală. Canalul de 1,4 km lungime, care ocolește hidrocentrala, a fost necesar pentru ca peștii să poată migra liber tot timpul anului: puteți observa, printr-o fereastră mare de sticlă, cum trec peștii dintr-o masă de apă în alta. Nu ratați cel mai fermecător port al lacului Tisa, portul Szabics din Tiszaörvény: de aici puteți face excursii cu barca pe traseele tematice „Tiszavirág“ și „Pákász“, precum și la un mic lac interior, dar merită o oprire și atmosfera specială, în sine, a caselor lacustre din apropiere. Doar un mic ocol de la Abádszalók se află capela neogotică Szent Móric din Pusztatomaj, situat la 9 km. 

Turul cu bicicleta poate fi îmbinat cu un popas pe plajă

În zilele de vară, vă puteți relaxa în timpul călătoriei cu bicicleta, petrecând ceva timp și la ștrand. La Sarud, pe toboganele, trambulinele și cățărătoarele de la Terenul De Joacă Acvatică Aquaglide, vă puteți testa abilitățile, dar și în Abádszalók, Tiszafüred și Poroszló există ștranduri grozave. 

Totul este la îndemână

Centrul bicicliștilor din împrejurimile lacului Tisa este Centrul de Ciclism din Tiszafüred. Merită să începeți turul cu bicicleta aici, și nu doar în cazul în care nu v-ați adus propriile biciclete, dar aici aveți posibilitatea de a închiria. Există 8 puncte de servicii în jurul lacului, unde puteți închiria și lăsa bicicletele. Dar există și service, parcare, duș, insulă de odihnă și bufet, și puteți să vă înscrieți și la excursii organizate. Iar dacă vă plac mâncărurile delicioase din pește, încercați neapărat un restaurant local. 

WONDERS OF HUNGARY - LAKE TISZAWe have launched a mini-series entitled Wonders of Hungary, occasionally presenting our country's beautiful treasures in about a minute to inspire you. Welcome to part 2, in which we show you Lake Tisza and its surroundings!
Wonders of Hungary - Lake Tisza
WOW Hungary - Debrecen and surroundings
WOW Hungary - National Blue Trail of Hungary
Budapest: shaped by heritage

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR