Budapest 7 °C
Magyar Magyar

Tradiție și tămăduire

destination icon
Debreținul și împrejurimile sale

Datorită aeroportului său internațional, Debrețin, orașul european cu mii de fețe, este acum o destinație ușor accesibilă pentru străini. Nu pierdeţi timpul, vizitaţi-l şi Dvs.!

Într-o clipă, veţi fi fermecaţi de atmosfera vibrantă a orașului universitar: plimbaţi-vă prin Piața Kossuth, care servește drept loc de desfășurare, anuală, a Carnavalului Florilor, sau strada Piac, unde, începând din secolul XVI, timp de 300 de ani, au avut loc faimoasele târguri din Debrețin! Puteți să vizitați chiar şi Marea Biserică Reformată locală, simbol important al orașului, denumit în aceea vreme „Roma calvinistă”, sau să aruncați o privire la sinagoga ortodoxă de pe strada Pásti, și cel mai important muzeu maghiar, Muzeul Déri, construit acum 127 de ani. Dacă sunteți iubitori de literatură, este important de ştiut că acest oraș găzduiește și casa memorială a celebrei scriitoare maghiare Magda Szabó, iar pentru iubitorii de artă poate fi o veste bună că Debrecen găzduiește și Centrul Modem pentru Arta Modernă și Contemporană, care, cu cei 3.000 de metri pătrați de spațiu expozițional, este al doilea spațiu expozițional, ca mărime, din țară. Dacă sunteți deja pe aici, ar fi o greșeală să ratați belvederea de 34 de metri înălțime al Turnului de apă Nagyerdei, construit în 1913 - și nu vă veți plictisi nici dacă ați venit cu un copii mici! Cel mai mare complex balnear din Europa, situat la numai 22 km de oraș, vă oferă o oportunitate fantastică de relaxare. În afara piscinelor cu apă termală a Băilor Termale și de Aventuri din Hajdúszoboszló, puteți să vă destindeţi şi în bazinele de aventură, și vara chiar să încercați toboganele de aventură în parcul acvatic al complexului balnear.

Hortobágy, cea mai mare stepă din Europa Centrală și de Est, cu mirajele ei, este un sit al Patrimoniului Mondial, și se află la doar o scurtă călătorie cu mașina de Debrețin, unde vă puteți adânci în romantismul etnic al haiducilor, puteți gusta mâncărurile locale ale ciobanilor, și puteți descoperi fauna unică a peisajului. Nu ratați nici împrejurimea romanticului lac Tisa! Puteți explora acest paradis ecoturistic unic de pe o barcă cu motor, sau chiar și în cadrul unui palpitant tur cu caiacul! 

destination icon

Pădurea Mare din Debreţin

Aţi sosit în oraș cu copiii? Atunci hai în Parcul Nagyerdei (Parcul din Pădurea Mare)! La doar zece minute distanță de centrul orașului, parcul este unul dintre cele mai populare spații din Debrecen, vizitatorii de toate vârstele sunt așteptați, sub copacii centenari ai parcului, de numeroase programe. 

destination icon

Răcorire înviorătoare în Hajdúszoboszló

Hajdúszoboszló, renumită în lume pentru apa sa termală, cu conţinut de iod, brom și clorură de sodiu, se află la numai 22 de kilometri de Debrecen. În ciuda faptului că găzduiește cel mai mare complex balnear din Europa, a rămas o stațiune balneară idilică, a unui mic orăşel. 

destination icon

Excursie pe apele sălbatice ale lacului Tisa

Fiind doar la o aruncătură de băț de Hortobágy și Debreţin, „țara apelor sălbatice”, adică lacul Tisa și împrejurimile sale, vă pot uimi, în afara excursiilor acvatice interesante, şi cu coloniile unice de păsări ale lacului! 

destination icon

Lacul Tisa Unde recreerea activă

Avem vești bune pentru iubitorii de sport! În jurul lacului Tisa aveți o mulțime de oportunități pentru relaxare! Ceea ce, cu siguranță, nu puteți rata, este traseul de biciclete de 70 de kilometri, construit în jurul lacului Tisa, considerat cel mai sigur traseu din țară. 

destination icon

Cutreieraţi cea mai mare stepă din Europa Centrală: Hortobágy, cel plin de miraje!

Vizitați Hortobágy, situat lângă Hajdúság, unde, relaxându-vă pe veranda conacului Hortobágy, vechi de 300 de ani, puteți savura mâncarea tradițională a păstorilor, slambuc, admirând imensa stepă. 

destination icon

City break în Debrețin

Ar trebui să mergeți la Debrețin și să vă îmbogățiți cu o mulțime de experiențe - așa că surprindeți-vă și voi unul pe altul și faceți o vizită cu toată familia în acest oraș mare care, deși oferă o cavalcadă de programe și un imens număr de experiențe pentru toate vârstele, este totuși înconjurat de un fel de farmec rural. 

WOW HUNGARY - DEBRECEN AND SURROUNDINGSUngaria, nesecat izvor de minuni
WOW Hungary - Debrecen and surroundings
WOW Hungary - Tokaj and Nyíregyháza
WOW Hungary - Eger region
WOW Hungary - Gyula Region

ȘI ACESTEA VĂ VOR PLACE

label.szechenyi-2020-logo