Muzee și instituții
Kortárs Művészeti Intézet (Institutul de Artă Contemporană) din Dunaújváros
Este o instituție cu un spațiu expozițional care prezintă lucrări din propria colecție, și include o gamă largă de opere de artă contemporană.
GODOT Kortárs Művészeti Intézet (Institutul de Artă Contemporană GODOT)
Acest centru de artă plastică se află în inima cartierului Óbuda (Budapesta), pe situl de istorie industrială al fostei fabrici Goldberger. Cu spațiile sale uriașe și complexul de clădiri cu patru etaje, este una dintre fortărețele artei contemporane maghiare, care trebuie vizitată neapărat. În acest loc funcționează și așa-numitul Godot Labor, care este o scenă cu totul nouă în viața de artă contemporană maghiară.
Muzeul Ludwig
Este un muzeu contemporan, cu o tematică extrem de avansată și pe plan internațional, ale cărui expoziții periodice sunt însoțite întotdeauna de un mare interes. Prezintă lucrări de artă plastică de cea mai bună calitate, la fel și fotografii, video, precum și lucrări de artă cinetică și experimentală, însoțite de programe interesante. Spațiile expoziționale de aici au într-adevăr o atmosferă de secolul XXI.
MODEM (Centrul de Artă Modernă și Contemporană)
În centrul cultural al orașului Debrețin puteți găsi atât expoziții permanente, cât și temporare. Pot fi vizionate aici nu doar picturi, ci și fotografii, instalații artistice și multe alte lucrări, chiar și de gen experimental.
Műcsarnok (Galeria de artă)
Aceasta găzduiește, în mare, parte expoziții de artă contemporană maghiară, dar puteți vedea aici, de 5-6 ori pe an, și lucrările artiștilor contemporani străini. Sunt prezentate în special lucrările de pionierat ale creatorilor din Europa Centrală și de Est.
MűvészetMalom (Moara artei)
Este una dintre instituțiile culturale din Szentendre, care este, în primul rând, o galerie de artă contemporană și modernă, dar și un loc pentru spectacole, dar și pentru prezentări ale artelor asociate.
Képtár (Galeria) din Paks
Este o galerie modernă, găzduită în complexul de clădiri al fostei fabrici de conserve,
care se concentrează, în esență, pe artele concret-constructive, minimaliste, conceptuale și pe arta multimedia. Instituția are o arhivă de artă multimedia destul de mare.
Robert Capa Kortárs Fotográfiai Központ (Centrul de Fotografie Contemporană Robert Capa)
Dispune de o colecție de artă vizuală contemporană și fotografii maghiare.
Képtár (Galeria) din Szombathely
Galeria găzduiește în primul rând expoziții temporare și permanente ale artiștilor contemporani și de avangardă, dar are și o colecție remarcabilă, de peste 2.500 de piese de artă textilă, inclusiv miniaturi.