Budapest -5 °C
Magyar Magyar

Ar fi păcat să omiteți această locație fără să vă udați

Parcul acvatic de aventură și băi termaleGyőrGyőr și Pannonhalma

În anul 2023, băile, cunoscute anterior sub denumirea de Rába Quelle, au fost renovate. Sub expresia uzuală RQ, vă așteaptă cu numeroase experiențe și specialități unice pe plan național. 

Acum este sigur, că orașul Győr merită o bălăceală! Aceasta deoarece, sub denumirea de RQ Vízi Élménypark és Gyógyfürdő (Parcul acvatic de aventură și băi termale), în vara anului 2023 s-au deschis, în baza unui nou concept, cele mai noi băi de divertisment din orașul Győr. Din centrul acvatic, situat pe peninsula de la confluența Dunării de la Moson și a râului Rába, vă veți bucura de o priveliște fermecătoare asupra cetății episcopale și a centrului orașului Győr.

Experiențe pentru trup și suflet

Datorită celor 21 de bazine, numeroase tobogane, spații de joacă interioare și exterioare, nimic nu va rămâne uscat în întreaga suprafață de 4,5 hectare, unde veți avea și posibilitatea de a încerca barul de cocktailuri, precum și bazinele acoperite. 

 

Apa termală „folosită” de aceste băi, în cadrul secțiilor de terapie și wellness, cu o zonă de saune cu caracter japonez, izvorăște de la o adâncime de 2000 metri cu o temperatură de 67 de grade. Datorită celor mai moderne tobogane uriașe și a elementelor de atracție vizuală, care amintesc de invențiile și cultura maghiară, această locație este transformată într-una dintre destinațiile obligatorii pentru iubitorii experiențelor acvatice. Desigur că, pentru cei doritori, există posibilități pentru tratamente fizioterapice și balneologice care satisfac toate exigențele. 

De șapte stele marine

Băile termale se autodenumesc, în baza unei evaluări proprii, o facilitate de rangul a „șapte stele marine”, aceasta deoarece ar dori să aibă performanțe maxime în șapte domenii: arhitectură, servicii complexe, criteriile de adaptare la nevoile copiilor/familiilor, terapiile, ospitalitatea, siguranța și serviabilitatea personalului.

Vizitați aici Turnul Eiffel din Győr

Concepția specială este ca în colțurile băilor veți putea întâlni invențiile unor renumiți oameni de știință maghiari. Lângă apa carbogazoasă al lui Jedlik Ányos, se ascunde, între bazine, și pixul inventat de Bíró László. Cel mai mare parc Spray din țară constituie un monument privind legenda lui Hany Istók, și mlaștinilor întinse din apropiata regiune Hanság. Unul din elementele cele mai spectaculoase ale băilor este turnul toboganelor, înalt de 32 de metri, care seamănă cu o sticlă de apă carbogazoasă, pe care unii o denumesc turnul Eiffel din Győr. Din turn coboară numeroase tobogane, unul dintre acestea având o lungime de 195 metri, și mai găsiți și un tobogan rapid, unde cei care alunecă pe aceasta sunt susținuți de forța centrifugă. Atunci când alunecați aveți posibilitatea de a aprecia viteza deplasării, dar puteți să vă testați și cu ajutorul a mai multor jocuri, punându-vă reflexele la încercare. Dacă ați dori să vă relaxați și mai intens, atunci din bazinul cu trei nivele puteți gusta cocktailurile preparate la barul respectiv, acestea fiind disponibile în cadrul parcului de aventuri în 11 localuri.

Instrumente muzicale în apă

Contrar saunelor de tip scandinav, obișnuite la noi în țară, saunele din Győr au fost realizate după o concepție diferită. Pe lângă saunele și cabinele de aburi de dimensiuni mari, clipocitul apei din fântânile arteziene contribuie la realizarea unor spații destinate uni relaxări perfecte. Aici a fost amplasat și un bazin cu apă termală de 40 de grade, aspectul special al acestuia fiind alimentarea directă a bazinului cu apa termală naturală. A fost realizată și o saună specială, cu o atmosferă intimă, care așteaptă clienții VIP sub denumirea de RQ Rouge, aceștia având posibilitatea de a închiria sauna pentru ședințe private. 

 

În secția de terapie se oferă servicii de specialitate de reumatologie, dar sunt disponibile și băi cu greutăți, băi în vană, împachetări cu nămol, masaj cu jet de apă subacvatic, masaj terapeutic, precum și diferite tratamente electroterapeutice. Pe lângă bazinele pentru copii, parcul spray și spațiile de joacă din cadrul băilor, în partea acoperită a băilor au fost amenajate tobogane și bazine pentru copii, care evocă metoda de predare Kodály Zoltán. 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR