Magyar Magyar

Faună și floră deosebite, monumente istorice unice

Munții KőszegKőszegBük - Sárvár

Regiunea localităților Bük și Sárvár este renumită pentru stațiunile sale balneare, dar, cine a venit măcar o dată în această regiune, știe că apele cu efecte miraculoase reprezintă doar o parte din obiectivele turistice ale teritoriului, care se întinde între poalele Alpilor și Muntele Ság. Fiind una dintre cele mai diverse zone ale Ungariei, este bogată în atracții istorice și naturale, deopotrivă. 

Munții Kőszeg, de exemplu, oferă mai multe trasee de drumeții și destinații de excursii, care pot fi descoperite în cadrul unui weekend petrecut la Kőszeg. Traseul Országos Kéktúra (traseul național turistic cu marcaj albastru) trece și prin munții Kőszeg, și poate fi accesat direct din oraș, prima destinație fiind muntele Kálvária. Punctul de belvedere, împodobit cu o scară în stil baroc, și o biserică, poate fi văzut și din oraș, este accesibil printr-un traseu cu 14 stații. De aici traseul duce la vârful Óház, ce măsoară 607 de metri și este un punct de belvedere popular în zonă, unde se află, și astăzi, ruinele primei cetăți din epoca dinastiei arpadiene din Kőszeg, iar de la belvedere puteți vedea nu numai orașul, dar și Muntele Ság și Somló din împrejurimi, precum și Lacul Fertő. De aici se poate ajunge la cel mai popular loc de excursie din zonă, Hétforrás (Șapte Izvoare) din valea Rőtfalva, numite după cei șapte conducători ai maghiarilor; acest izvor a aprovizionat cu apă vechea cetate din era arpadiană. 

 

Vorbind despre Munții Kőszeg, bineînțeles că trebuie amintit și culmea Írott-kő, ce măsoară 884 de metri, cel mai înalt punct din regiunea transdanubiană și Burgenland. Turnul său de belvedere, care oferă o priveliște panoramică fantastică, este situat pe teritoriul Ungariei și Austriei, exact pe linia de frontieră. Este accesibil și cu mașina, dar dacă porniți pe jos, este recomandat să vă apropiați de culme dinspre Velem, trecând pe lângă misterioasa Capelă Szent Vid (Sf. Vid). 

Una dintre cele mai fermecătoare atracții ale Munților Kőszeg este șirul de beciuri de vin din Cák. Cele opt beciuri de vin cu acoperiș de paie sunt situate în Muzeul Etnografic în Aer Liber de la marginea satului. Clădirile cu acoperiș proeminent, din secolele XVIII-XIX, au fost folosite, în principal, pentru depozitare de fructe și castane, care, împreună cu castanii giganți, de mai multe sute de ani, din curțile pivnițelor, oferă un spectacol feeric.

Cea mai frumoasă și mai monumentală creație a arhitecturii romanice din Ungaria este Biserica din Ják, care este un monument bisericesc renumit în întreaga Europă. Este situat pe un deal, nu departe de Szombathely, astfel încât silueta sa masivă, care se încadrează perfect în peisaj, poate fi văzută de departe. Clădirea, ridicată probabil în 1220, a fost bazilica abației benedictine, iar, din cauza furtunilor istoriei, a suferit numeroase daune și reconstrucții, dar datorită lui Frigyes Schulek, între 1896 și 1904 și-a recăpătat splendoarea sa originală romanică. Elementul său cel mai spectaculos (totodată simbolul județului Vas) este poarta bogat ornamentată, deasupra căreia, în timpan, vizitatorul este întâmpinat de Isus și apostolii săi. 

Parcul dendrologic Jeli (cunoscut oficial ca Grădina Vrăjită Jeli), fiind una dintre cele mai speciale parcuri dendrologice din Ungaria și Europa, este o atracție naturală de neratat al regiunii. A fost înființat în 1922 de Contele István Ambrózy-Migazzi, care era un botanist celebru, și era angajat să planteze o vegetație mediteraneeană veșnic verde în Ungaria, contrazicând opiniilor anterioare, privind condițiile climatice. Parcul dendrologic este, practic, pământul rododendronilor: 300 de specii parfumate și cu culori variate pot fi găsite aici în luna mai, în perioada de înflorire, dar și magnoliile și narcisele, care înfloresc concomitent, oferă o experiență la fel de uluitoare, precum și grădina japoneză. Din 2019 parcul dendrologic poate fi cutreierat și pe o potecă din coroana copacilor: în pădurea de pini, care evocă Munții Stâncoși americani, ne putem plimba prin frunziș, la o înălțime de 10 metri. 

Muntele Ság, situat în apropierea orașului Celldömölk, este rămășița unui vulcan vechi de 5 milioane de ani. Semnificativă este și cultura acestuia a viei și vinificației, datând din epoca romană (bazaltul său era folosit de romani pentru pavarea drumului chihlimbarului), iar împreună cu munții Somló și Kis-Somlyó, formează o regiune viticolă. Este interesant că în 1891 Loránd Eötvös a verificat aici acuratețea măsurărilor cu pendulul său de torsiune. De-a lungul timpului, exploatarea intensivă a bazaltului, din secolul al XX-lea, a schimbat mult forma muntelui. Culmea poate fi accesată pe trasee naturale, în vârf având un monument dedicat Trianonului, iar potrivit legendei, craterul și versanții emană energii benefice. În drum spre culme găsim Muzeul Sághegy, amenajat în casa transformatorului fostei mine, unde puteți cunoaște istoria, flora și fauna munților. Clădirea modernă de la poalele muntelui, Centrul de Vizitatori Vulcanologic al Parcului Vulcanic Kemenes, este singurul loc din țară care se ocupă de vulcani, motiv pentru care vă recomandăm să-l vizitați. În plus, în apropiere se află faimoasele băi termale din Celldömölk, Complexul Balnear Vulkán, iar pe cealaltă parte a muntelui, Băile termale Mesteri. 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR