Budapest 1 °C
Magyar Magyar

Întâlnirea culturilor - și pe voi vă așteaptă cosmopolitul Pécs

TeatruPécsRegiunea Pécs

În inima Mecsek-ului oricine se va simți acasă. Timp de secole au trăit aici unii alături de alții unguri, sârbi și croați, urmele fără de seamăn ale acestor epoci sunt vizibile și astăzi în peisajul orașului. 

Pécs este un loc cu adevărat deosebit. Nu numai datorită climei sale meridionale și a resurselor naturale inegalabile, ci și datorită diversității sale culturale, care reprezintă rezultatul a celor aproape două milenii lăsate în urmă. Obiceiuri și artă, gastronomie și religie - orașul în sine este o dovadă vie a minunilor făcute de coexistența pașnică. Descoperiți-le și voi! 

Trecut și prezent umăr la umăr

Sârbii care veneau în Ungaria ca să caute adăpost împotriva amenințării turcești au găsit la poalele Mecsek-ului nu numai un adăpost, ci și un cămin. În așa măsură încât, începând din secolul XVIII cultura sârbă a început să înflorească, dar în timpul Războiului de Independență condus de Rákóczi sârbii au părăsit orașul, până și episcopul și-a mutat reședința în altă parte. Astfel, până la sfârșitul secolului 19, în oraș nu a mai locuit un număr important de sârbi. Pe strada Zrínyi se află biserica ortodoxă sârbă Sfântul Andronic și Sfânta Iunia, construită în 2015, împreună cu clopotnița sa. Una dintre caracteristicile speciale ale clădirii este iconostasul care acoperă întregul perete și care a fost donat sârbilor de aici de orașul Szentendre, considerat centrul vieții culturale și religioase sârbești din Ungaria. În locul capelei dedicate pe vremuri Sfântului Simeon Stâlpnicul a fost deschisă, în același an, expoziția permanentă de artă religioasă sârbească din județul Baranya.

Păstrarea tradițiilor de pe scenă până în sala de dans

Pécs găzduiește, de asemenea, unul dintre teatrele minorităților naționale din țară, Teatrul Croat din Pécs, care prezintă spectacole în limbile maghiară și croată într-o sală de 105 locuri sau în diferite spații în aer liber. Publicul țintă principal al teatrului este minoritatea croată din Ungaria, iar misiunea sa este păstrarea tradițiilor lingvistice ale acesteia, ceea ce îl face să fie o pată de culoare luminoasă și cu putere de exemplu în lumea vieții teatrale maghiare. Tot așa este și Casa de dans Tanac [Tanac Táncház], un eveniment permanent al ansamblului de dansuri populare tradiționale al tinerilor croați din zonă, unde vizitatorii pot dansa dansuri populare croate pe muzica lăutarilor din Pécs și Baranya.

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR

label.szechenyi-2020-logo