Budapest 4 °C
Magyar Magyar

Sănătatea

Reglementări de intrare (COVID)

De la 1 septembrie 2020, niciun cetățean străin nu poate intra pe teritoriul Ungariei. Excepția sunt cetățenii cu autorizație specială și cetățenii cehi, slovaci, polonezi, care au un test de coronavirus negativ, nu mai vechi de cinci zile.
În Ungaria, folosirea unei măști de față este, în prezent, obligatorie în magazine și în transportul public. Dezinfectanții pentru mâini, amplasați în numeroase locuri, ajută la respectarea regulilor epidemiologice (magazine, restaurante, birouri). La coadă se recomandă o distanțare de un metru și jumătate. 

Asistenţa medicală

Asistența medicală din Ungaria este publică și privată.

Pot beneficia de asistenţă medicală gratuită numai străinii din statele care au încheiat un acord cu Ungaria, în acest sens. Iar într-un astfel de caz, asistența medicală publică este furnizată numai în măsura strict necesară, în cazul unei boli acute sau într-o caz de urgență.


Asistența medicală privată este rapidă, de înaltă calitate și profesională, dar nu gratuită. Să aveți întotdeauna o asigurare de accident și boală, înainte de a porni la drum, și verificați la ce tip de serviciu aveți dreptul cu acesta, atunci când o încheiaţi. 

Vaccinarea

Nu există vaccinare obligatorie pentru cei care călătoresc în Ungaria, țara este de risc scăzut pentru sănătate. OMS recomandă călătorilor numai vaccinări standard, care nu sunt specifice țării. 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR