Budapest
Loading...
Magyar Magyar

Budapesta Ungaria pentru seniori - 3 zile

Budapesta
Cât durează?
3 zile
Cel mai bun vehicul pentru acest plan:
transport public
autoturism
Această regiune este vestită pentru:
Muzee și expoziții
Conace, castele și palate
Cultură și monumente
Obiective naturale
Împrejurimile Budapestei
Ungaria pentru seniori
ziua 1.
Pentru iubitorii de istorie și cultură, oferim un minunat tur de trei zile, în timpul căruia, veți avea timp și pentru odihnă. La mai puțin de 50 km de capitală, atracțiile și peisajele minunate așteaptă pe toată lumea.

Castelul Grassalkovich și ținutul cailor

Orașul Gödöllő, la doar 30 km de Budapesta, găzduiește cel mai mare castel baroc din Ungaria. Este vorba de Castelul Grassalkovich, care a fost construit în secolul al XVIII-lea de contele Antal Grassalkovich I. După dispariția familiei, domeniul a avut mai mulți stăpâni, iar în 1867 a fost oferit de statul maghiar ca dar de încoronare regelui Franz Joseph I și reginei Elisabeta („Sisi”). Mai târziu, în timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost reședința guvernatorului Miklós Horthy și a familiei sale. Memoria acelei perioade este păstrată de Buncărul Horthy aflat la o adâncime de 10 m, care poate fi vizitat și astăzi. Veți avea prilejul să vedeți jurnale din epocă și să ascultați câteva cântece în interpretarea legendarei Katalin Karády. Vă așteaptă mai multe expoziții permanente în Castel. Expoziția dedicată reginei Elisabeta vă ajută să explorați cultul reginei Sisi, apoi, veți avea ocazia să aflați mai multe despre istoria zbuciumată a castelului din secolul XX. Vă așteaptă numeroase atracții nu numai în interiorul zidurilor Castelului, dar și afară! În lambriurile din lemn ale Pavilionului Királydombi au fost integrate 54 de picturi în ulei, reprezentând portrete ale domnitorilor din perioada cuceririi patriei și regilor maghiari. La doar 10 km de Gödöllő, în pitorescul Domonyvölgy, în Parcul Ecvestru Lázár (Lázár Lovaspark), puteți încununa ziua cu vizitarea unei case țărănești maghiare autentice, puteți admira tradițiile ecvestre și savura mâncăruri maghiare delicioase.

 

ziua 2.

Orașul regilor

A doua zi, cu vigoare reînnoită, puteți continua turul. Nu vă opriți până la Székesfehérvár! În centrul orașului Székesfehérvár - considerat una dintre cele mai importante așezări ale țării în ceea ce privește istoria și turismul - merită să faceți o plimbare mare, deoarece, practic, fiecare clădire ascunde un muzeu, un restaurant agreabil sau o cafenea. Amprentele stilurilor de artă secesionist și eclectic pot fi descoperite pe alocuri în oraș, care poartă în cea mai mare parte trăsături baroce. Fără îndoială, această diversitate de stiluri face Székesfehérvár un oraș multicolor și interesant. Vizitați neapărat Hotelul Regal Maghiar (Magyar Királyi Szálló), Teatrul Vörösmarty (Vörösmarty Színház) și Bazilica Ștefan cel Sfânt (Szent István-bazilika), și - dacă doriți să vă scufundați mai adânc în bogatul patrimoniu istoric al orașului - vizitați și expozițiile din Muzeul Regele Ștefan cel Sfânt (Szent István Király Múzeum). Acesta din urmă este al doilea cel mai mare muzeu din țară, dispune de o colecție de milioane de opere de artă, și vă așteaptă în mai multe locații cu o serie de expoziții permanente. În acest cadru grandios sunt expuse și prezentate obiectele și moștenirea culturală a patru discipline: arheologie, etnografie, arte plastice și artă decorativă. Aruncați o privire în grădina cu ruine medievale, în Casa comitatului (Vármegyeház) sau în Galeria Csók István, dar nu ratați nici muzeul în aer liber Palotavárosi Skanzen, care promite experiențe de neuitat! Dacă vă interesează trecutul științific al plantelor medicinale, Farmacia Muzeu Fekete Sas (Fekete Sas Patikamúzeum) este locul ideal pentru Dvs.! Apoi luați un prânz plăcut în centrul orașului, între zidurile istorice!

 

Drumeții și alte programe sportive

Dacă sunteți deja în Székesfehérvár, faceți un ocol pe la centrul turistic al rezervației naturale Sóstó (Sóstó Természetvédelmi Terület — Látogatóközpont)! La prânz, puteți scăpa de caloriile în plus într-un cadru fantastic, parcurgând traseul educațional de 7 kilometri. Zona de 200 de hectare include și 2 stații de observare ornitologică. De aici, la doar 20 de minute de mers cu mașina se află de cel de-al treilea lac, ca mărime, din Ungaria, Lacul Velence (Velencei-tó, a se pronunța Velențe), care este o destinație perfectă pentru finalizarea turului. Vara puteți faceți baie în lac, al cărui apă nu numai că vă răcorește, dar e bogată și în sodiu și magneziu, care îi conferă proprietăți curative. Nu trebuie să renunțați la avantajele oferite de lac nici în alte anotimpuri. Împrejurimile stațiunii și Lacului Velence sunt un adevărat paradis al sporturilor. Puteți închiria biciclete pentru plimbare sau pentru a face ocolul lacului. Traseul circular are o lungime de 33 de kilometri, deci aveți timp pentru a admira nu numai păsările și flora bogată din jurul lacului, dar și localitățile din apropiere, care oferă și ele multe atracții. Dacă doriți ceva mai liniștit, în loc de recreere activă, puteți explora lacul și localitățile din jur cu vaporul de agrement, pornind din portul renovat.

 

ziua 3.

Ce caută un castel în stil englezesc în Martonvásár?

Și ce legătură are cu Beethoven? Dacă vizitați uimitorul Castelul Brunszvik (Brunszvik-kastély), veți primi răspunsuri la toate întrebările Dvs. Iată o mică pregătire istorică: Construcția castelului de stil neogotic englezesc, cu ziduri albe ca zăpada, a început în 1785. Abia la începutul anilor 1800, domeniul a devenit proprietatea faimoasei familii Brunszvik, care a făcut mai multe transformări de-a lungul secolelor. La sfârșitul secolului XIX, castelul a fost cumpărat de Antal Dreher (proprietarul faimoaselor fabrici de bere Dreher). Apoi, în timpul celui de-al doilea război mondial, această clădire deosebită a fost transformată în spital militar. În prezent se află sub administrația Academiei de Științe Ungare. Cel mai magnific element al castelului este grădina engleză de 70 de hectare, unde cel care a avut ideea realizării ei, contele Ferenc Brunszvik, a ordonat plantarea unor copaci speciali, precum migdali pitici, cedri și chiparoși de mlaștină. Caracteristica specială a parcului este că apa pârâului Szent László (Szent László-patak), care trece prin parc, a fost umflată și a fost creată o insulă. Dar să ne întoarcem la Beethoven, care, deși nu-i plăcea să predea, a făcut o excepție cu cele două domnișoare Brunszvik: Tereza și Iozefina. Compozitorul de renume mondial a vizitat de mai multe ori Martonvásár, deoarece pe parcursul lecțiilor private s-a dezvoltat o relație de prietenie între el și familia Brunszvik. Această poveste specială este comemorată de Expoziția Beethoven găzduită în castel, care prezintă, printre altele, pianul compozitorului și scrisori din corespondența cu domnișoara Iozefina. După explorarea castelului și a parcului, vă invităm la o mică drumeție.

 

Relaxați-vă cu un pahar de vin alb

Ca ultima etapă a călătoriei Dvs., puteți degusta vin de calitate superioară la doar 25 km nord de Martonvásár, pe versanții podgoriei de lângă Etyek. La fel ca în multe alte zone din regiune, vedeta de aici este vinul alb. Cele mai cunoscute crame sunt Nyakas, Etyeki Kúria și Haraszthy. Trebuie remarcat, că vinul din care se fermentează celebra șampanie Törley este produs în această zonă. Aici puteți fi martorul simbiozei arhitecturii tradiționale cu cea modernă. Pe terasele cramelor de nivel european puteți gusta cele mai nobile vinuri și admira soarele care apune deasupra podgoriei.

 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR