Busójárás: festivalul tradițional din Mohács

Festivalul Busójárás este o tradiție a comunității etnice Sokác din Mohács, un obicei popular de îngropare a iernii, cunoscut și pe plan internațional și foarte vizitat. Localnicii pun originile tradiției în legătură cu izgonirea turcilor, care povestește că locuitorii s-au ascuns în mlaștinile din jurul Mohács-ului și, îmbrăcați grotesc, purtând măști îngrozitoare și făcând o mare larmă, au alungat turcii superstițioși. Probabil însă că etnicii Sokác, provenind din Balcani, au adus cu ei acest obicei când s-au stabilit în zonă, și aici s-a dezvoltat în forma sa actuală.

În tradiția Sokác, esența festivalului Busójárás este „poklade“, care înseamnă metamorfozare, transformare. Ei iau acest lucru foarte în serios: în spatele măștii trăiesc sărbătoarea ca pe o stare de conștiință schimbată, mai instinctivă, independentă de timp și spațiu. Atunci pot fi făcute multe lucruri pe care viața de zi cu zi nu le permite. Conform adevăratei tradiții busó, în timpul sărbătorii fața și identitatea personală trebuie să rămână ascunse, așa că unii își schimbă măștile între ei tocmai în acest scop.

Busó sunt personajele principale ale sărbătorii: monștrii cu măști din lemn, în blană de oaie întoarsă pe dos, cu pantaloni umpluți până la refuz cu paie, eventual cu ițari cioturoși, în opinci. Cojocul de blană întoarsă este încheiat cu un lanț sau o frânghie, uneori cu o curea, iar un accesoriu permanent este talanga, însoțită de o cârâitoare sau o ghioagă de lemn. Mai pot fi și alte accesorii: furci din lemn, bătătoare de rufe, cobilițe de lemn, vână de bou, coarne de taur, dovleci în copăiță de lemn sau prinși la brâu. Adesea se deplasează prin oraș în căruțe și tractoare mici cu remorcă, decorate. A devenit parte din tradiție ca în fiecare an, grupurile busó să concureze pentru a afla cine a avut cea mai amuzantă și mai izbitoare nouă idee în privința aspectului, dar care totodată să respecte și tradiția.

Szépbusók, adică busó frumoși, sunt de fapt fete îmbrăcate în port popular, uneori bărbați, care își acoperă fața cu voal. Sarcina lor practică importantă este de a-i coordona pe ceilalți busó, care datorită măștilor au adesea un câmp de vizibilitate redus. Îi ghidează ținându-i de braț sau mergând alături de ei, ei sunt ochii mascaților.

Protagoniștii busó sunt însoțiți de yankele, figuri în haine zdrențuite, purtând în cap un sac plin de cârpe. Sarcina acestora este de a ține la distanță oamenii de pe străzi, în special copiii batjocoritori, cu ajutorul unui sac cu făină, cenușă sau rumeguș - în zilele noastre, mai ales cu acesta din urmă, din care aruncă, în glumă, pe toată lumea din apropiere.

Busó alcătuiesc în oraș și grupuri oficiale, care se pregătesc împreună pentru marea sărbătoare, dar care păstrează relații bune între ele și se ajută reciproc tot timpul anului. Există peste 50 de astfel de grupuri oficiale, dar mai sunt busó care participă și activează și în afara acestora.

Pe vremuri, grupuri de busó gălăgioși treceau din casă în casă, unde locuitorii răsplăteau cu mâncare și băutură urările lor de bine și practicile de alungare a iernii. Astăzi, procesiunea lor a devenit o serie de evenimente care răvășește tot orașul. În zilele noastre centrul evenimentelor este Piața Széchenyi, iar totul este însoțit de gălăgie și efecte luminoase: se trage cu tunul, este aprins un rug, se face zgomot cu tot ce se poate.

În duminica festivalului protagoniștii busó trec Dunărea, tot atunci are loc și parada, se lansează la apă sicriul iernii și tot în această seară se aprinde cel mai mare rug.

Turiștii vin în principal pentru activitățile de sfârșit de săptămână, dar locuitorii din Mohács sărbătoresc festivalul și marți, când pe un nou rug din piața principală ard sicriul iernii (un altul), întâmpinând astfel primăvara.

Măștile, devenite simboluri ale sărbătorii, sunt realizate de sculptori de măști profesioniști și de meșteri populari care se respectă reciproc și al căror stil este ușor de recunoscut în munca lor. Unii consideră că un busó adevărat își sculptează singur masca.

Festivalul Busójárás din Mohács figurează din 2009 pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural spiritual UNESCO.

• Unul din strigătele tradiționale busó în timpul paradei este „bao-bao!“.
• Pe când grupurile de busó mai mergeau din casă în casă, locuitorii casei erau anunțați de sosire printr-un sunet de corn, apoi, în zgomotul strident al cârâitorilor și tălăngilor scuturate cu putere, străbăteau toată curtea, băteau colțurile clădirilor, dădeau roată animalelor din grajduri, iar acel busó care purta sacul cu cenușă presăra cenușă pe paiele animalelor, pe podeaua pridvorului și pe pragul ușii, pentru a alunga bolile și necazurile.
• Protagoniștii busó luau cu ei și plugul, cu care arau curtea și, pentru o recoltă bogată, semănau în mod simbolic. La sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 nu mai arau decât curtea acelui gospodar care nu le dădea drumul în curte de bunăvoie.
• Mai înainte doar flăcăii și bărbații căsătoriți cu vârsta sub 45 - 50 de ani aveau voie să participe la procesiunea busójárás, iar femeile doar ajutau bărbații să se costumeze. Astăzi toate acestea s-au schimbat, iar la procesiunile busójárás participă nu numai bărbații din Mohács, ci și copiii din localitate, ba adesea chiar și femeile se costumează în busó.
• Arma simbolică busó, și anume ghioaga cu mai multe ghinturi, era/este confecționată din multe piese mici, îmbinate fără cuie, ca un fel de predecesor al puzzle-urilor logice cunoscute astăzi, care simbolizează tot îndemânare și dexteritate.
• În vremurile de demult se întâmpla ca, din bravadă, unii dintre busó să se ia la trântă, pentru a afla dacă în spatele măștii se află un tânăr sau un vârstnic.
• Cornul busó era confecționat din lemn de salcie despicat în două și scobit, legat de jur-împrejur în mai multe locuri cu nuiele, pentru a nu se desface, după care era pus în grajd ca în aerul bogat în umiditate să se umfle și să aibă astfel un sunet frumos. Cornul, adesea lung de trei metri, era purtat de un busó și suflat de un altul. În prezent sunt folosite, în general, instrumente generatoare de sunet mai ușor de utilizat.
• Grupurile de busó sunt însoțite în toate cele șapte zile ale festivalului, de lăutari care iau și ei parte la evenimente. Acompaniamentul orchestral constă, de obicei, dintr-o orchestră de tamburi, dar mai nou sunt tot mai des incluși și cimpoieri, iar lăutarii fac acum parte integrantă din suită.
• Portul protagoniștilor szépbusó este adesea moștenit din generație în generație, printre aceste piese vestimentare pot fi întâlnite unele care au sute de ani vechime. Un astfel de obiect poate avea o valoare mai mare decât tot costumul de busó.