Cetatea din Eger

Am putea spune că aceasta a fost „bătălia de la Stalingrad” a epocii, prima ocazie când armata turcească a fost constrânsă să se retragă - iar după căderea cetății, cu 50 de ani mai târziu, aici a fost granița dintre Imperiului Otoman și Europa creștină pentru o perioadă de 100 de ani. Miza confruntării era protejarea Europei, în parte catolică, în parte protestantă, de cucerirea musulmană a lui Soliman I. Războiul s-a purtat, pe de o parte pentru bunuri economice, iar pe de altă parte pentru apartenența religioasă.

Căpitanul cetăţii, István Dobó cunoscut mai târziu ca „Hercule al creștinismului” a ars orașul Eger, care înconjura cetatea, pentru ca armata, care se apropia, să nu găsească nicio protecție. Populația din împrejurimi s-a retras în cetate. Rezervele de alimente acumulate erau suficiente pentru o jumătate de an.

În curtea cetății se înălța o catedrală, a cărei vârf a fost îndepărtat și a fost construit un post de tragere deasupra turnului. Apărătorii aveau muschete, puști cu cremene și mai cu seamă puști grele, cu suport, potrivit epocii. Dar aveau și propria lor invenție de război: un mijloc de luptă periculos, „primejdia“ pentru a subția rândurile dușmanului, formată din 28 de arme de foc fixate pe un cadru de lemn rulant, parcă ar fi fost inventat de însuși Leonardo da Vinci!

Trebuie să descoperiți cetatea cavalerilor, de unde apărătorii, nemaiavând arme și muniție, turnau smoală fierbinte asupra vrăjmașilor care se urcau pe ziduri, unde femeile luptau ca și bărbații, și care nu au cedat în fața unei superiorități numerice de cincisprezece ori mai mare! Armata turcă a asediat cetatea cu 140 de tunuri, apărătorii aveau doar 24. În cele din urmă, datorită perseverenței apărătorilor cetății și iernii care se apropia încet, a dificultăților de alimentație și a epidemiei de ciumă devastatoare, turcii au fost constrânși să renunțe la cucerirea cetății.

Restaurarea cetății, destul de dărăpănate, începută după asediu, cu conducerea meșterului constructor Francesco Pozzo și arhitectului Martino Remiglio, a durat până în anii 1560. Între timp, Paulo Mirandola a continuat dezvoltarea fortificației exterioare și a cetății interioare. Tot în această perioadă au fost construite bastioanele pentagonale, conform vechiului sistem italian. Fortăreața, care în prezent găzduiește muzeul de istorie locală, este situată în inima orașului. De asemenea, în incinta cetății se găsește Palatul Episcopal gotic completat cu elemente renascentiste, galeria locală de tablouri, un panoptic medieval și muzeul temnițelor.