Budapest 5 °C
Magyar Magyar

Hai la patinoar!

Patinoarul artificial din Városliget Budapesta Împrejurimile Budapestei

În cursul lunilor de iarnă, aveți posibilitatea de a vă bucura de patinaj aproape în fiecare sector al Budapestei. Aceasta deoarece, pe lângă patinoarele artificiale, funcționale tot timpul, autoritățile înființează patinoare temporare pe lângă numeroasele târguri de Crăciun. V-ați pregătit deja patinele?

Patinoarul cu cea mai plăcută atmosferă din Budapesta este, incontestabil, patinoarul artificial din Városliget (sectorul XIV, aleea Olof Palme nr. 5), care funcționează începând din anul 1870. Aceasta este deschisă începând din 20 noiembrie. Lacul Csónakázó, din apropierea Pieței Eroilor, iarna se transformă într-un patinoar cu o bogată și îndelungată istorie ca loc al întâlnirilor romantice, dar totodată și a grupurilor de prieteni, ori loc de întâlniri familiale, unde veți putea petrece câteva ore plăcute, asistați de o cană de ceai fierbinte.

Grădina de gheață, adică Patinoarul din Buda se transformă tot pentru perioada iernii, fiind situată în piața Széna din sectorul II. În restul anului, locația este folosită drept restaurant și local. Grădina de gheață s-a deschis deja pe 13 octombrie.

 

Centrul sportiv din piața Marczibányi funcționează tot în sectorul II al capitalei, dar la nr. 16 al pieței Marczibányi, iar în perioada de iarnă și aici se înființează un patinoar temporar, care vă așteaptă începând din 19 noiembrie.

 

Centrul sportiv de iarnă Vasas îl puteți găsi în sectorul IV, pe strada Homoktövis nr. 1. Înainte de a porni, verificați pagina web al instituției, aici fiind stabilite anumite perioade orare pentru patinatorii amatori, în restul programului desfășurându-se antrenamente.

 

Patinoarul din Kőbánya o găsiți în sectorul X, pe strada Ihász nr. 24. Și în acest caz este recomandată verificarea programului cu ajutorul paginii web al instituției privind perioadele orare când patinoarul este deschis publicului, deoarece aici se desfășoară programe de instruire și antrenamente pentru grădinițe și asociații sportive.

 

Adresa Halei patinoar din Mátyásföld: Sectorul XVI, str. Újszász nr. 47/G. Începând din 1 septembrie, amatorii patinajului pot ocupa locul în fiecare duminică până la 30 aprilie, ocazional și în ziua de sâmbătă, respectiv de sărbătorile legale, aceștia fiind așteptați în numeroase cazuri și de discotecă pe gheață. Patinoarul își publică programul actual atât pe pagina de Facebook, cât și pe cea de Instagram, unde vă puteți informa. 

 

Una din cele mai speciale patinoare ale capitalei Parcul de gheață din Csepel, găsindu-se în sectorul XXI, în piața Szent Imre, se deschide în 24 noiembrie, fiind deschis până pe 29 februarie. Acest patinoar, având o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați, cu o panoramă deosebită, este compusă dintr-o arenă mare și două piste mai mici pentru începători, care sunt conectate, în mod unic în țară, de un culoar de gheață de 250 de metri.

Crăciunul pe patine

În acest an, în Grădina Bókay (sectorul XVIII, strada Szélmalom nr. 33), sigur veți mai găsi un patinoar intim, împodobit cu ghirlande luminoase, ca parte a seriei programelor de Crăciun Bókay, patinoarul așteptându-i pe iubitorii patinajului până pe 18 februarie 2024. 

 

Iar în paralel cu programele de Advent din Óbuda (sectorul III, piața Fő), se va înființa și patinoarul de aici, care îi va aștepta pe patinatorii mai mici sau mai mari din întâi decembrie. 

 

Evenimentele organizate la Bazilica de Advent sunt împlinite de patinoarul instalat în piața Szent István, din sectorul V, la care cei sub vârsta de 14 ani beneficiază, în general, de acces gratuit. 

 

Una dintre cele mai populare locații de divertisment în aer liber ale capitalei se află în Parcul Budapesta (sectorul XI, șoseaua Soroksári nr. 60), unde, și în acest an, cel mai mare spațiu destinat dansului va fi transformat în patinoar, care va fi deschis între 1 decembrie și 31 ianuarie, așteptându-i pe cei doritori. 

 

În Grădina suspendată din Westend (sectorul VI, șoseaua Váci nr. 1–3.), sunteți așteptați de o lume fermecată de iarnă între 17 noiembrie și 31 decembrie. Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de meniuri și băuturi de Crăciun, de un carusel de poveste și de un cort încălzit de Crăciun.

 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR