Budapest 0 °C
Magyar Magyar

În curând apele Balatonului vor fi străbătute de noi vapoare

Împrejurimile Budapestei

Noua generație a apărut: două bacuri noi, denumite Szántód și Tihany, respectiv două catamarane noi, cu numele de Balaton și Tomaj, vor „intra în serviciu”, pe cel mai mare lac din țara noastră. 

Încă de la schimbarea regimului nu au avut loc asemenea îmbunătățiri tehnice, de o asemenea anvergură, ca cea cu care Balatoni Hajózási Zrt. s-a prezentat în acest an. Pentru ca călătoriile pe Balaton să se desfășoare cât mai comod și mai sigur, în șantierul naval de la Komárom au fost construite două nave pentru transportul persoanelor și două bacuri noi, care au fost transportate demontate la lac. 

Flota se înnoiește

Bacurile și catamaranele care circulau până la momentul actual pe Balaton au străbătut apele lacului deja de patruzeci de ani. Au servit bine, au văzut multe, dar a venit vremea retragerii acestora și a înnoirii flotei.

 

Deoarece noile nave dispun de o capacitate crescută de călători și vehicule, transportul acestora a necesitat precauții importante. În vederea transportului navelor, având o lățime de 11 metri și lungimi de 35, respectiv 45 de metri, acestea au fost demontate parțial. La momentul când acestea au ajuns la Balaton, puntea deschisă, compartimentul de călători și cabina timonei au fost ridicate de pe navele de transport și așezate pe corpul navelor de o macara de 450 de tone. 

Montarea se desfășoară conform planificărilor

Dintre cele patru ambarcațiuni noi, Tihany și Tomaj au efectuat primele curse pe Balaton deja în luna septembrie, iar ceilalți încă așteaptă să fie puse la treabă. Lucrările de dezvoltare ale Balatoni Hajózási Zrt. sunt importante, pe de o parte din punct de vedere turistic. Pe de altă parte, această dezvoltare are un rol semnificativ și în circulația locală, deoarece și localnicii din jurul lacului Balaton vor putea circula mai ușor între cele două maluri cu ajutorul celor patru nave noi. Datorită faptului că traficul bacurilor a crescut de la 800 de mii la 1,4 milioane de călători în ultimul deceniu, respectiv numărul bicicliștilor a crescut la mai mult de două ori, a devenit clar că este nevoie de bacuri noi, de creșterea capacității de transport și de îmbunătățirea tehnică ale acestora. 

Mai rapide, mai moderne

Bacurile și catamaranele, proiectate în special pentru lacul Balaton, dispun de motoare corespunzătoare celor mai noi norme de protecție a mediului. Datorită tehnologiei moderne, acestea sunt mai rapide decât predecesorii lor, bacurile atingând o viteză de croazieră de 15 km/oră, iar catamaranele o viteză de 18 km/oră. Se preconizează ca bacurile să intre în serviciu în luna decembrie, iar catamaranele la începutul noului sezon de navigație, în luna martie a anului viitor.

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR