Budapest 2 °C
Magyar Magyar

În Ungaria, acestea sunt cele mai bune locuri pentru observarea stelelor

Priveliștea cerului înstelat ne impresionează pe noi toți. Totuși, în zilele de astăzi, ne petrecem serile în lumină artificială, și avem străzile iluminate, deci vedem, din ce în ce mai puțin, stelele de pe cerul nopții. Aveți destul curaj să admirați minunile cerului, departe de luminile orașului?

Nu numai în apropierea solului veți găsi lucruri interesante de explorat. Dacă priviți mai sus, veți fi uimit de priveliștea cerului înstelat. Desigur, nu este indiferent de unde priviți stelele, deoarece iluminatul public al orașelor mari, deși este un lucru util, degradează mult priveliștea cerului nocturn. Așadar, trebuie să vă îndepărtați de zonele dens populate, și să urmați trasee mai aventuroase. Una dintre cele mai incitante perioade este august, când sosesc, în roiuri, meteorii Perseidelor, dar puteți observa miracolele de pe cer în orice perioadă a anului. Este recomandat să vă îmbrăcați bine pentru aceste tururi, și s-ar putea să aveți nevoie și de un sac de dormit cald, deoarece sunt locuri în care trebuie să petreceți toată noaptea în aer liber. Iată cele mai bune locații.

Observarea Căii Lactee de la Zselic

Csillagpark (Parcul astronomic) din Zselic, situat în Zselici Tájvédelmi Körzet (Zona naturală protejată din Zselic), la 25 km sud de centrul orașului Kaposvár, a fost selectat conform regulilor stricte ale Asociației Internaționale Cer Întunecat. A fost măsurată de mai multe ori mărimea poluării luminoase și vizibilitatea cerului nocturn, deci, nu este o coincidență faptul, că Csillagpark este inclus în mod regulat în topul internațional al locațiilor de observare a stelelor, și a câștigat deja numeroase premii internaționale. Vara, puteți admira de aici nu numai stelele căzătoare (meteori), ci și Calea Lactee, care poate fi văzută cu ochiul liber. Acest parc oferă mult mai mult decât observarea stelelor, culcat fiind pe o pătură, deoarece puteți explora cerul înstelat cu binocluri, puteți urca în belvedere, sau puteți parcurge unul dintre traseele de drumeții (chiar și în cadrul unor tururi organizate). Dacă vă interesează și teoria (știința astronomiei), puteți viziona filme și expoziții. 

Sub cerul liber pe pusta Hortobágy

Cel de-al doilea parc de cerc întunecat (parc astronomic) din Ungaria a fost înființat în Hortobágy, în 2011. Acest peisaj este una dintre zonele din Ungaria cu cea mai scăzută poluare luminoasă, așa că de aici pot fi văzute - mai ales în nopțile cu Lună nouă - mii de stele, precum și fâșia palidă a Căii Lactee, lumina zodiacală (lumina reflectată de praful interplanetar, care se poate observa cel mai bine după apus, în serile de primăvară, și înainte de răsăritul soarelui, în zilele de toamnă). Pe lângă programele oferite de observatorul din Fecskeház Erdei Iskola (Școala forestieră „Fecskeház”) din Hortobágy-Máta, puteți participa în programe ale taberelor tematice, în drumeții de noapte, precum și în tururi de observare a stelelor, asociate eventual cu ture gastronomice (ture „asztro-gasztro”) și/sau de observare a păsărilor.

Apropiați-vă de cer în Bükk!

Observarea stelelor este recomandată și în mai multe locații din Bükki Nemzeti Park (Parcului Național Bükk), cunoscut și sub numele de al treilea parc de cer întunecat maghiar. Dintre aceste locații amintim Abația cisterciană de la Bélapátfalva; vârful Három-kő; sau turnul de observație Kalapati, lângă Szalajka-völgy (Valea Szalajka), în apropiere de Szilvásvárad. Acest peisaj este special și pentru că aici, la munte, vă puteți apropia fizic de minunile cerești, pe care le puteți admira printr-un strat mai subțire de aer. În zona parcului de cerc întunecat se organizează observații astronomice, plimbări nocturne și programe forestiere pe tot parcursul anului. Lângă comuna Répáshuta, a început construcția unui centru unic pentru vizitatori, Bükki Csillagda (Observatorul astronomic din Bükk). 

Observați stelele ziua și noaptea în Bakonybél!

Primul centru complex din Ungaria, de popularizare a cunoștințelor de astronomie, îi așteaptă pe cei interesați cu programe de zi și de noapte cu următoarele: expoziție interactivă de explorare a spațiului și de astronomie, cinema 3D, parc de telescoape moderne și cel mai avansat planetariu digital din Ungaria. Aici se păstrează celebrul meteorit Gibson, iar filmul Acta Galilei, care prezintă opera lui Galileo Galilei, este rulat aici în mod regulat. Una dintre principalele misiuni ale observatorului astronomic, construit în mijlocul pădurii Bakony, este de a păstra priveliștea unei bucăți de cer natural în splendoarea sa curată, fără poluare luminoasă. Este un loc recomandat familiilor, așa că merită să aduceți copiii cu Dvs. și să le permiteți, în mod excepțional, să rămână treji până noaptea târziu.

 

WONDERS OF HUNGARY: ASTRONOMICAL OBSERVATORIESWe have launched a mini-series in 2020 entitled Wonders of Hungary, occasionally presenting our country's beautiful treasures in about a minute to inspire you. Welcome to the next episode, in which we show you some of our beloved astronomical observatories.
Wonders of Hungary: Astronomical observatories
WOW Hungary - Eger region
WOW Hungary - National Blue Trail of Hungary
Wonders of Hungary - Hortobágy National Park - "The Puszta"

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR