Haideți să urcăm pe Sashegy!
O plimbare relaxantă pe Sas-hegy („Muntele vulturului”) îmbină în modul cel mai natural vizitarea obiectivelor turistice și drumeția. Dacă alegeți ca punct de plecare Dealul Széchenyi, panorama orașului va rămâne în fața Dvs. pe parcursul turului. La câteva sute de metri de capătul de linie al Fogaskerekű (calea ferată cu roți dințate) se află capătul de linie al Gyermekvasút (calea ferată pentru copii), de unde începe traseul turistic. Dealul Széchenyi, cu o altitudine de 482 m, are un turn de observație din piatră foarte frumos, deși nu se află chiar pe vârf, ci puțin mai jos. Aleea șerpuiește de-a lungul gardului turnului TV înalt de 192 m. Structura poate fi admirată din exterior. După curbele ascuțite ale traseului turistic care coboară de pe vârful dealului, lângă potecă este ascunsă singura peșteră bine amenajată din Dealurile Budei, ponorul Farkasvölgy (Valea lupilor). Este recomandat să vă apropiați cu extremă precauție de cavitatea de 6 m adâncime (unde apa intră în adânc), căci oricine cade în puț nu va putea ieși cu siguranță de unul singur. Apropo, valea nu și-a primit numele de la lupi, ci de la plantele „farkasalma” (mărul lupului, Aristolochia L.), care cresc aici. De aici puteți merge pe orizontală până la Ördög-orom (Creasta diavolului).
Locul cel mai înalt al crestei, care se întinde pe sute de metri, este Ördögszószék (Amvonul diavolului), înalt de 317 m, care pare și înalt deoarece se află deasupra unei cariere abandonate de piatră abrazivă. De pe blocul de dolomită al Ördög-orom, presărat cu stânci, pot fi văzute clar Sas-hegy și Dealul Gellért, aflate în depărtare. De la capătul crestei coborâm pe o pantă abruptă, trecem prin Piața Márton Áron, și ajungem la intrarea în cimitirul Farkasréti. De aici este doar o scurtă plimbare până la poarta Centrului de vizitatori Sas-hegy, dinspre capătul străzii Tájék. Grădina, aparent pustie, aparține Centrului și este o zonă de rezervație naturală, accesibilă numai în cadrul unui tur ghidat, dar în schimb veți primi informații valoroase. Într-unul din buncărele construite pe Sas-hegy (care are puncte strategice excelente) în perioada celui de-al doilea război mondial, s-a mutat o stație seismologică a Academiei Maghiare de Științe. Dacă în Japonia are loc un cutremur, undele de șoc vor fi detectate aici după șapte minute. De pe deal putem merge aproape drept pe drumul Hegyalja, până la intersecția BAH. Traseul turistic Sas-út (Drumul vulturului) din Buda oferă o plimbare confortabilă de 3 ore, mergând mai ales în aval pe cei aproximativ 9 km de teren.