Budapest 3 °C
Magyar Magyar

Programe de familie, pentru toate anotimpurile

ZebegényÎmprejurimile Budapestei

Fiecare anotimp are propria sa frumusețe, motiv pentru care merită să ieșiți cu familia chiar atunci, într-un anumit loc. Vă recomandăm, de asemenea, și câteva experiențe, care nu trebuie omise!

Iarna

Pentru cei cărora le plac sporturile de iarnă, dar nu doresc să conducă mașina ore în șir până la pârtiile de schi din Austria, Slovacia sau Italia, recomandăm una dintre stațiunile din Ungaria, cu pârtii de schi. Acestea stațiuni sunt recomandate nu doar pentru că sunt accesibile din orice parte a Ungariei, în maxim două ore (deci puteți face schi și să vă întoarceți acasă sau în locul de cazare în aceeași zi), ci și pentru că sunt locuri excelente pentru drumeții în sezonul fără zăpadă. Astfel de stațiuni sunt Dobogókő (în Pilis), Mátraszentistván (în Mátra), Bánkút (în Bükk) și Eplény (în Bakony). Trei dintre acestea se află pe traseul național turistic cu marcaj albastru (Kéktúra), dar și Eplény este la doar câțiva kilometri de acest traseu (secțiunea care trece prin Zirc). Poate fi la fel de incitant să faceți o drumeție bună pe gheață, sau să patinați pe lacul înghețat Tisa, sau pe Műjégpálya (Patinoar) din Városliget (Budapesta). Dacă nu suportați frigul, puteți face o baie fierbinte într-unul dintre complexele balneare termale ale Ungariei, eventual puteți să combinați cele două, și să faceți o baie în zăpadă după saună.

 

Primăvara

Primăvara este unul dintre cele mai bune anotimpuri, pentru o vizită cu familia, într-una dintre grădinile botanice ale Ungariei. Acesta este perioada când natura prinde din nou viață, așa că în multe locuri veți găsi câmpuri aproape uniforme de ghiocei sau de leurdă. Pe acestea din urmă le puteți descoperi în principal pe versanții Mecsek. Mai mult, uneori nici nu trebuie să părăsiți orașul, pentru o experiență apropiată de natură. Festivalul Sakura, în onoarea înfloririi cireșului japonez, are loc în grădina botanică a ELTE (Universitatea Eötvös Loránd din Budapesta). Desigur, pe lângă cireși, multe alte plante înfloresc în această perioadă, așa că merită, cu siguranță, să vizitați grădina botanică. O alegere la fel de bună este Japánkert (Grădina japoneză) din Zugló (Budapesta), care a fost primul parc public de acest gen din Ungaria, creat în prima jumătate a secolului XX. Luna peșterilor (Barlangok hónapja) este organizată în martie, ceea ce înseamnă că peșterile din parcurile maghiare vă așteaptă cu programe interesante și preț de intrare redus. Aceste programe sunt o alegere bună chiar și din cauza că sunt la fel de plăcute în ploaie, ca și pe vreme bună. Deoarece Ziua Mondială a Apei este și ea în martie, puteți face un tur în rezervoarele de acumulare apă potabilă, care sunt deschise publicului în aceea zi. Plimbarea în interiorul rezervorului de sub Dealul Gellért, sau în cel din Kőbánya, oferă o experiență captivantă.

Vara

Cel mai bine este să petreceți vara pe malul apei. Cele mai populare sunt malurile lacurilor, dar noi vă recomandăm aici niște programe pe maluri de râu.


Dunărea:


O zonă foarte populară este Dunakanyar (Curbura Dunării), care poate fi explorată, mai recent, și cu barca. Mai mult, de anul trecut, puteți circumnaviga întreaga zonă Dunakanyar, cu un singur bilet, în cadrul unui program de o zi. De la începutul verii până în toamnă, această ofertă este valabilă și pentru rutele combinate de tren, autobuz, trenuri locale (HÉV) și curse regulate cu nava. Pe partea estică a Dunării puteți schimba mijlocul de transport în stația Vác, iar pe partea vestică, în Szentendre, sau Visegrád. Călătoria de plăcere cu barca vă stă la dispoziție pe traseul Visegrád - Nagymaros - Zebegény - Dömös. Puteți ajunge pe Dunăre chiar și la Esztergom, cu ajutorul altor curse de nave. Dacă doriți să faceți și o baie bună, plaja gratuită din Pilismarót este un punct de întoarcere grozav al unui astfel de tur. Există zone de odihnă și programe pentru copii peste tot de-a lungul traseului recomandat. Dacă sunteți un fan al navigației active, puteți face o serie de ture, pornind din același punct (ture tip „stea”), în zona Dunakiliti, pe afluenții brațului Szigetközi al Dunării.


Tisa:


Cei care preferă Tisa, pot face un tur cu barca de-a lungul cursului superior al Tisei (Felső-Tisza). În funcție de câte zile aveți în acest scop, puteți naviga de la Tiszabecs la Tokaj, și chiar până la Tisza-tó (Lacul Tisa). Veți găsi aici numeroase plaje excelente de nisip, cum ar fi fâșia de mal de la Gergelyiugornya. Dacă doriți o experiență și mai exotică, vizitați secțiunea de mal dinspre Csongrád a Tisei, vizavi de confluența cu râul Körös (Criș). Malul de aici amintește de o plajă cu nisip pe litoral, fără efectul desicant al aerului sărat. Fâșia de mal nisipos, creând iluzia unei plaje tropicale de mare, se întinde pe aproximativ 700 m lungime și 30 m lățime, de la capătul de est al orașului, până la confluența râurilor. E nevoie de o experiență de vară mai bună ca aceasta?

 

Toamna

În toată Ungaria:


Odată cu sosirea toamnei, puteți fi martorul a mai multor fenomene naturale fascinante. Unul dintre acestea este boncăluitul cerbilor, care poate fi auzit, și uneori văzut, în mai multe păduri ale Ungariei: Mecsek, Zselic, Gemenc, Pilis, sau chiar lângă orașul Budakeszi. Boncăluitul poate fi auzit cu câteva zile mai devreme în regiunile sudice și mai târziu în cele nordice. O altă atracție care nu trebuie omisă este migrația cocorilor. Puteți observa zborul spre sud al cocorilor în orele de amurg, de la sfârșitul lunii septembrie până la începutul lunii noiembrie. Sunt programe organizate special în acest scop, tururi de weekend pe teritoriul Hortobágyi Nemzeti Park (Parcul Național Hortobágy). O destinație excelentă pentru drumeții cu copii este și pădurea de mlaștină pe traseul Tatai Fényes Tanösvény (Traseul educațional „Poteca strălucitoare” din orașul Tata). Poteca, construită pe piloni, și având poduri din lemn suspendate deasupra terenului, vă conduce printr-un peisaj asemănător unei păduri de mangrove, oferind astfel o modalitate suficient de aventuroasă, dar complet sigură, de a cunoaște natura.


În zona Budapesta:


O excursie fără diferențe de nivel până la Dera-szurdok (Cheile Dera), la numai trei sferturi de oră de la Budapesta, va satisface, cu siguranță, nevoia de mișcare, atât ale copiilor, cât și ale părinților. Poteca întortocheată, care duce prin pădure, de-a lungul unui pârâu, oferă o drumeție scurtă, dar spectaculoasă, pentru întreaga familie. Apropo, pârâul de aici, mai puțin cunoscut, se varsă în Dunăre chiar în aval de Szentendre. Mergând în cealaltă direcție, merită să faceți ocolul lacului Naplás pe jos, sau cu bicicleta. Pista de biciclete, lungă de 5 km, merge de-a lungul pârâului Szilas și înconjoară lacul Naplás, aflat în zona Cinkota a Budapestei. Malul lacului este bine amenajat și perfect pentru picnicuri, sau chiar pentru pescuit. Merită să faceți o plimbare aici toamna, pentru că în această perioadă lacul găzduiește temporar 200-250 de rațe mari.

 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR