Budapest 0 °C
Magyar Magyar

Regiunea viticolă din Ungaria de Nord

Regiunea Eger

Regiunea viticolă din Ungaria de Nord este unică datorită faptului, că plantațiile se întind de obicei, pe platouri înalte, de 200-300 de metri, sau pe partea deluroasă a munților, iar pe pantele munţii Nagy-Eged viţa-de-vie creşte la înălţimea de 500 de metri.

Regiunea viticolă din Ungaria de Nord este unică datorită faptului, că plantațiile se întind de obicei, pe platouri înalte, de 200-300 de metri, sau pe partea deluroasă a munților, iar pe pantele munţii Nagy-Eged viţa-de-vie creşte la înălţimea de 500 de metri. În consecință, clima regiunii viticole este influențată de Masivul Central de Nord, care o protejează de vânturi. Solurile caracteristice sunt cele montane, cum ar fi tufa de riolit de origine vulcanică, andezitul, loessul și solurile de pădure brune. 

La nord-est de Budapesta, la sud de Munții Mátra, se situează subregiunea viticolă Mátra. Pe versanții muntelui, în podgoriile protejate din partea de nord, producţia de vin a fost semnificativă încă din Evul Mediu. Datorită panoramei sale excelente, merită să petrecem puţin timp printre viile care cresc pe versanții sudici ai munţilor Mátra, cel mai înalt lanț montan al nostru fiind şi subregiunea viticolă, situată la cea mai mare altitudine din Ungaria. Nu ratați însă nici o degustare de vin, deoarece solul bogat în substanţe nutritive și lumina solară abundentă produc vinuri plăcute, proaspete, fructate și moi. 

Vinuri deosebit de bune sunt făcute din următoarele soiuri albe: Riesling Italian, Fetească, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Sauvignon Blanc și Chardonnay. Îndepărtându-ne spre est de lanțurile muntelui Mátra, ajungem în subregiunea viticolă Eger, situată la o distanţă de o oră și jumătate cu mașina de capitală. Este imposibil să ne plictisim în această zonă, deoarece, pe lângă vinurile excelente și oferta gastronomică, tradiția culturală a orașului, patrimoniul arhitectural și frumusețea naturală ne oferă, de asemenea, multe experiențe. Există în regiune şi pivnițe vechi de 400 de ani, dintre care cel mai interesant este sistemul de pivnițe eparhiale. Labirintul de pivnițe din Eger, fiind aproape un întreg oraş subteran, poate fi vizitat cu ajutorul unui ghid. Există o legendă în Eger, și anume că în timpul expansiunii turcești, curajul apărătorilor cetăţii a fost întărit de vinul roșu local. Vinul emblematic al regiunii este Egri Bikavér (Sânge de Taur), care este obținut din cupajul al cel puțin trei soiuri de struguri, pe lângă soiurile de struguri albastre locale și internaționale, conţinând în cea mai mare cantitate Kékfrankos (Burgund Mare). Egri csillag (Steaua lui Eger), ca și Sângele de Taur, este un cupaj pe bază de soiuri de struguri autohtoni, un vin alb fructat, ușor consumabil.  

 Astăzi, cele mai bune pivnițe din zonă sunt situate în primul rând în Eger și în așezările înconjurătoare, dar pentru cei care au doar o zi să descopere vinurile locale, este recomandat să viziteze valea Szépasszony constant reînnoită, care este un veritabil loc de întâlnire a amatorilor de vin, datorită prezenţei multor producători de vinuri de primă calitate. Iubitorii de natură merită să escaladeze Muntele Nagy-Eged, situat la nord-est de Eger, unde se află una dintre podgoriile situate la cea mai mare altitudine din Europa. 

Între Eger și Miskolc, pe versanţii muntelui, în Bükkalja se găsesc viile din subregiunea viticolă Bükk. Bükkalja este situat pe versantul sudic al muntelui - care este supranumit și fusta muntelui. Este situat pe deal și platou, într-o zonă echilibrată, protejată de vânt, care menține un microclimat mai temperat pentru plantații. Vinurile din Bükk se caracterizează prin prospețime ușoară, aciditate plină de viață, bogăție de gust și arome, ceea ce se datorează soiului argilos. Vinurile sale roșii sunt puternic acidulate, ușoare și se maturizează în butoaie de lemn în câteva luni. În vinurile albe caracteristice poate fi descoperit caracterul fructat al acestora, aroma și gustul merelor, prunelor și citricelor. Caracteristic pentru zona Bükkalja sunt pivnițele săpate în tufa de riolit, vinurile fiind depozitate în aceste pivnițe. Particularitatea a numeroase pivnițe este reprezentată de motivele populare, cu care erau adesea decorate de către maeștrii pietrari. Se cultivă mai cu seamă struguri pentru vinuri albe: Riesling Italian, Fetească, Chardonnay, Cserszegi Fűszeres. Vinul roșu specific zonei este făcut din soiurile Kékfrankos și Turán. 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR