Budapest -2 °C
Magyar Magyar

Regiunea Eger - Ungaria pentru exploratori - 3 zile

Regiunea Eger
Cât durează?
3 zile
Cel mai bun vehicul pentru acest plan:
autobuz
autoturism
bicicletă
Această regiune este vestită pentru:
Băi și ștranduri
Stațiuni balneare și de tratament
Conace, castele și palate
Cultură și monumente
Obiective religioase
Obiective naturale
Sporturi acvatice
Regiunea Eger
Ungaria pentru exploratori
ziua 1.

Cetatea din Eger (Egri vár)

Aceasta este cetatea pe care toți ungurii au vizitat-o - sau cel puțin au citit despre ea -, dar, indiferent de câte ori ne întoarcem la Eger, vom avea mereu parte de experiențe noi. Vederea panoramică, circulară, a orașului, de pe zidurile cetății - un subiect de fotografie obligatoriu - este perfectă. Străzile mici care duc spre cetate evocă atmosfera evului mediu.

Bazilica din Eger (Egri Bazilika)

Este una dintre cele mai caracteristice clădiri din oraș, care domină priveliștea centrului. Este monumentală și spectaculoasă, nu poate fi trecută cu vederea. Faceți o jumătate de viraj pe scările sale și veți fi în fața intrării în clădirea patinată a Liceului!

Palatul Arhiepiscopal (Érseki Palota) și Centrul turistic (Látogatóközpont)

„Orașul Eger, orașul preoților” - sună binecunoscutul cântec, și acest lucru este adevărat până în prezent. Orașul baroc este scaun arhiepiscopal, și expoziția vă va călăuzi în viețile episcopilor și arhiepiscopilor. Studiați decorația peretelui sălii Madaras (Madaras terem), care a fost eliberat de sub 30 de straturi de vopsea și tencuială! A meritat osteneala!

ziua 2.

Plimbare în Eger cu trenulețul

Dacă nu doriți să mergeți pe jos sau cu mașina, vă stă la dispoziție trenulețul deschis numit Dotika, cu o capacitate de 36 de persoane. Pleacă din centrul orașului Eger, de la colțul Érsekkert (Grădina Arhiepiscopală), și vă duce confortabil până la Szépasszony-völgy. Nu este o distanță foarte mare nici pe jos, dar cu trenulețul puteți admira mai comod priveliștea.

Egerszalók: baia și colina sărată

Puteți vedea formațiuni similare de tuf calcaros de suprafață în Pamukkale din Turcia sau în Parcul Național Yellowstone din SUA. Este locul unor foste băi nocturne secrete, completat acum de un hotel de calitate superioară și servicii sofisticate - toate pentru confortul turiștilor.

Szépasszony-völgy („Valea doamnei frumoase”)

V-ar plăcea ceva relaxant după turul lung al orașului Eger? Cramele, hanul, zona verde și priveliștea podgoriilor oferă văii Szépasszony-völgy o atmosferă ideală pentru relaxare și gustări delicioase.

ziua 3.

Cetatea din Diósgyőr (Diósgyőri vár)

La 8 kilometri de centrul orașului Miskolc, în mijlocul Dealurilor Bükk, se află una dintre cele mai frumoase citadele din Ungaria. Vă așteaptă aici expoziții, ghizi în costume de epocă, turniruri cavalerești, atelier educativ de meșteșuguri, demonstrație de arme - toate autentice din punct de vedere istoric, și reflectând atmosfera epocii prezentate. Dacă doriți, la sosire veți fi întâmpinat cu o salvă de tun.

Hámori-tó (Lacul Hámori)

Plimbare cu barca într-un cadru pitoresc, romantic. Sau, pur și simplu, admirați armonia naturii!

Nu rataţi!

Egri csillag („Steaua din Eger”) 

Vin alb, specific, din Eger. Istoria sa a început în epoca ocupației turcești. Văzute din oraș, luminile din colibele paznicilor podgoriei semănau cu stelele. Aceste colibe de veghe iluminate marcau linia fostei rute comerciale pe care era transportat și vinul. Lumina arăta calea, și așa face și Egri csillag în lumea vinurilor. 

Palócleves (supă paloț)

Este unul dintre cele mai populare feluri ale bucătăriei maghiare. Un adevărat clasic pe care toată lumea îl iubește! Se prepară din carne, fasole verde, cartofi și smântână. Merită să o gustați! 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR