Budapest 4 °C
Magyar Magyar

Flora, fauna

Flora și fauna Ungariei, situată între lumea occidentală și orientală, dețin şi ele surprize. În Ungaria rurală este un lucru obișnuit ca berzele să se plimb în grădină după ploaie, bufnițele să huhure în nuc, păsările protejate să-și facă cuib în hambar, iar uneori, o familie de arici sau căprioare să treacă comod prin faţa noastră, o turmă să se odihnească în răcoarea copacilor păstrați de pe pășuni. Nu în parcurile naționale, ci într-o curte simplă din sat.  

Râurile și lacurile Ungariei sunt bogate în pești, știuca, somnul și şalăul sunt favoritele pescarilor. Țara își păstrează naturalețea: călăreții de agrement pot circula liber în zone mari, deschise, fără a fi perturbați de garduri. Aceasta este un cadou rar în Europa de azi, și contribuie foarte mult la sentimentul de libertate, care îl impresionează imediat pe vizitator. Multe specii de plante și animale sunt protejate, dintre care unele sunt considerate specii rare în toată Europa.


În comparație cu dimensiunile țării, calităţile sale naturale sunt foarte diverse. Aproape o cincime este acoperită de păduri de stejar, mesteacăn, fag și conifere. Aici există aproape 2.200 de plante cu flori, unele dintre ele sunt, datorită locației și vremii, asociații unice de plante. Multe dintre plantele care se găsesc în partea de sud a țării, pe povârnişurile Munților Villány și Mecsek, apar din nou doar în regiunea mediteraneană.


Şi în mijlocul stepei maghiare, în Hortobágy, putem găsi plante tipice regiunilor sudice, în timp ce Nyírség este renumit pentru câmpurile sale înflorite. Pădurea Gemenc, Micul Balaton, Lacul Tisa și braţele moarte ale râurilor oferă un mediu aproape neatins pentru fauna sălbatică și păsările acvatice protejate.


Deși ardeii nu sunt o plantă endemică, Ungaria este renumită pentru ardeii ei iuți, un pachet de ardei măcinați de la Kalocsa sau Szeged este un cadou gastronomic tipic maghiar - și un condiment indispensabil pentru gulaș.


Trei dintre cele zece parcuri naționale din Ungaria sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Tururile de observare a păsărilor și animalelor sălbatice, precum şi traseele de studiu sunt deosebit de potrivite pentru observarea faunei, acestea sunt accesibile cu ajutorul ghizilor de specialitate, printre altele în regiunea Hortobágy și Lacul Tisa. 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR