Budapest 2 °C
Magyar Magyar

Între cer și pământ: în aceste locații din țară poți să te bucuri de teleferice

Telefericul ZugligetiBudapestaÎmprejurimile Budapestei

„Sus cerul albastru, jos sunt oamenii. Plutesc printre ele, ca lumina soarelui, ca păsările. Plutesc printre ele” – sunt versurile cântecului unei tinere cântărețe maghiare, Ági Szalóki, iar aceste versuri redau perfect de ce ne place să mergem cu telefericul.

Budapesta

Telefericul Zugligeti este prima pistă de transport de persoane pe cabluri, care transportă excursioniștii pe și de pe Dealul János, începând din anul 1970. Una dintre cele mai renumite atracții ale capitalei și-a primit denumirea (Libegő) în urma unui proiect-concurs public. Cu o lungime de 2600 de metri, cablurile deservesc o pistă de 1040 de metri, transportând călătorii în scaune duble suspendate. Telefericul efectuează parcursul, având o diferență de nivel de 262 metri, în cca. 15 minute.

 

Idee de program: în stația superioară veți găsi locuri de joacă și bufete. Nu omiteți cele câteva de minute de plimbare, în care veți ajunge la turnul de observație Erzsébet de pe Dealul János! Puteți să coborâți pe jos (doar în încălțăminte sport) sau chiar cu mocănița, pentru că calea ferată pentru copii, respectiv stația acestuia din Virágvölgy, este la o scurtă plimbare în pădure. 

Eplény

Telefericul din Eplény funcționează vara ca teleferic, iar iarna ca teleschi (deoarece în Eplény se găsește una dintre cele mai bune pârtii de schi din Ungaria). În cursul celor 20 de minute de mers, puteți admira, din perspectiva păsărilor, frumusețile zonei Bakony, dar din punctul de belvedere montan Ámos veți putea privi chiar și până la Balaton. Merită să vă uitați cu atenție la peisaj, pentru că în zonă trăiesc cerbi, mufloni și căprioare.

 

Idee de program: Parcurge, în picioarele goale, Poteca Desculță, care duce de la stația finală a telefericului până la punctul de belvedere, iar Poteca Întortocheată te va duce, pe o distanță de doi kilometri, înapoi la centru.

 

Lillafüred

Parcul Telefericului din Lillafüred se situează în direcția Bükkszentkereszt, transportând călătorii la Jávorhegy pe o pistă de cabluri de 1080 metri lungime. Telefericul pornește de la o altitudine de 333 metri, ajungând până la altitudinea de 606 metri. Timpul de parcurs este de 16-18 minute. În acest timp, 180 de persoane au posibilitatea de a admira priveliștea și comorile naturale ale zonei Bükk.

 

Idee de program: Lillafüred este o localitate extrem de romantică, unde veți găsi un lac pitoresc cu bărci, un hotel-castel minunat, o grădină suspendată, o cascadă și o mocăniță. Dar puteți să verificați și programele din Bükki Nemzeti Park (Parcul Național Bükk), dacă sunteți în preajmă, aici veți găsi trasee speologice și un observator astronomic.

Mátra

Una din cele mai incitante elemente de divertisment ale Oxygen Adrenalin Park este Telefericul Mátra, care leagă lacul Sástó cu Parcul de Adrenalină. Telefericul are un traseu de 500 metri lungime, iar în cursul traseului veți avea o priveliște fabuloasă asupra lacului, a punctului de belvedere și a localității Gyöngyös. Timpul necesar parcurgerii traseului este de 7 minute, telefericul deplasându-se deasupra solului la o înălțime de 17 metri, la o altitudine de 504 metri, până la stația superioară, situată la altitudinea de 554 metrii. Copii având o înălțime sub 125 cm trebuie să fie însoțiți de adulți.

 

Idee de program: Poteca educațională de la lacul Sástó, Parcul de Aventuri.

Sátoraljaújhely

În Parcul de Aventuri Zemplén, aveți ocazia să încercați telefericul cu scaune, având cel mai lung traseu din Ungaria! Pista de cabluri, lung de 1332 metri se întinde între altitudinile de 250 și 480 de metri. Are o stație intermediară, dacă coborâți aici, veți găsi intrarea la Parcul de Aventuri, iar dacă mergeți mai departe, veți putea admira priveliștea dintr-un turn belvedere cu mai multe nivele. 

 

Idee de program: Unicul teleferic cu cabină, Dongó (Bondar), se află tot aici, dar poți încerca și un perete de cățărat, sau o tiroliană extremă, sau zipline, denumită Sólyom (Șoim).

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR