Budapest -2 °C
Magyar Magyar

Orfű vă așteaptă cu o mie de aventuri

OrfűRegiunea Pécs

Peisaje frumoase, experiențe culinare deosebite și tradiții vibrante - în Orfű există tot ce trebuie pentru o odihnă activă și bogată în impresii plăcute. 

Orfű se află pe partea de nord-vest a munților Mecsek, într-o vale. Într-o regiune care, prin voința naturii și cu ajutorul mâinii omenești, în aproape o jumătate de secol a devenit o zonă de odihnă interesant de diversă și totodată coerentă, cunoscută în toată lumea.

Unde apa domnește

Cel care a mai fost la Orfű poate avea cu ușurință sentimentul că apa este prezentă peste tot. Ici un sorb de apă, colo un izvor de pădure, în timp ce potecile de drumeție marcate sunt însoțite peste tot de izvoare cu apă limpede. Cu astfel de calități nici nu este de mirare că baia reprezintă experiența centrală în zonă. Pentru înot și baie, plaja ștrandului Kis-tó, cu fundul nisipos, este o alegere ideală.


De asemenea, veți avea parte de o experiență „apoasă“ la Casa Izvorului, care la prima vedere pare o navă spațială ascunsă printre coroanele copacilor, conectată la peștera Izvorului-izvor de apă și care acționează până și în ziua de azi una dintre roțile Muzeului Morii. Traseul educativ care duce aici se desfășoară de-a lungul pârâului izvorului, pe punți. Iar pentru o adevărată curiozitate, vizitați Casa Mecsek (Mecsek Ház) și înscrieți-vă la vreuna dintre excursiile aventuroase în salopetă prin peșteră.

 

Pe urmele balaurului cu șapte capete

Fântâna Balaurului , Izvorul Balaurului, Cheile Balaurului – în peisajul de o frumusețe pitorească care împrejmuiește localitatea Orfű mai multe formațiuni naturale poartă numele eroului cu șapte capete din povești. Conform legendei, pe vremuri trăiau în această regiune balauri. „Urmele“ lor sunt astăzi reunite de un traseu de drumeție tematic. Porniți și voi pe urmele creaturilor preistorice și descoperiți valorile naturale și formațiunile carstice interesante din Mecsek. Dar, din când în când, fiți atenți la picioare, poate că ici-colo dați peste vreo leurdă parfumată, care reprezintă un element de bază al gastronomiei locale și este prelucrată în mii de moduri diferite.

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR

label.szechenyi-2020-logo