Budapest 4 °C
Magyar Magyar

Plimbare și degustare de vin în Valea Szépasszony (Femeii Frumoase)

Valea SzépasszonyEgerRegiunea Eger

Dacă e vorba de vinul din Eger, hai în valea Szépasszony! Această vale, renumită în toată lumea, și în care veți găsi aproape 200 de crame, este accesibilă, din Eger, pe jos, cu autobuzul sau chiar şi cu mocăniţa. 

Eger, centrul vinurilor

Pe drumul din oraș până la Valea Szépasszony și către barurile moderne de vin, se poate deja suspecta că, pentru după amiază, vom avea un program uimitor. Trecând prin livezile și podgoriile din regiunea deluroasă, puteți vizita, una după alta, cele mai simpatice pivniţe, săpate în rocă vulcanică, unde primăvara, după festivalul vinului Steaua din Eger, din 15 martie, puteți degusta, de exemplu, vinurile proaspete și delicate Egri Csillag, preparate de vinificatorii locali sau puteți savura, de asemenea, aroma specială a Rieslingului italian din Mátra. Ar fi păcat să rataţi atracțiile locale, precum sângele de taur din Eger (Egri Bikavér) și Blaufränkisch, acesta din urmă fiind un exemplu demn al modului în care regiunile viticole Mátra și Bükk, considerate regiuni producătoare de vin alb, pot prezenta noutăţi și în domeniul strugurilor albaștri.

Desigur, mâncarea delicioasă merită să fie însoţită și de vin bun: puteți gusta mâncăruri excelente în locurile de recepție, amenajate în pivniţe. Aventurierii pot organiza și grătare în aer liber, datorită grătarelor pentru slănină, amplasate în vale, dar vara puteți asculta chiar şi concerte minunate, pe scena în aer liber. Un lucru este sigur: în luminile de seară, cu muzică plăcută în fundal, timpul petrecut cu familia și prietenii va fi foarte plăcut!

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR