Budapest 6 °C
Magyar Magyar

Budapesta Ungaria pentru familii - 1 zi

Budapesta
Cât durează?
1 zi
Cel mai bun vehicul pentru acest plan:
autobuz
autoturism
transport public
Această regiune este vestită pentru:
Conace, castele și palate
Cultură și monumente
Împrejurimile Budapestei
Ungaria pentru familii
ziua 1.
Dacă doriți să petreceți cu familia o zi bogată în impresii plăcute, nu vă opriți până la Castelul Grassalkovich (Grassalkovich-kastély) din secolul al XVIII-lea, unde veți avea parte de o aventură de neegalat. Cel mai mare castel baroc din Ungaria, cu parcul său romantic, vă așteaptă cu multe surprize. Putem începe călătoria în timp?

Cultul reginei Sisi și buncărul lui Horthy

Expozițiile permanente, organizate între zidurile impozante ale clădirii, evocă evenimente semnificative din istoria Ungariei. În mediul patinat, nu este dificil să ne-o imaginăm pe legendara Sisi, adică Regina Elisabeta (soția împăratului Franz Joseph al Austriei), care - din cauza soacrei sale și a căsătoriei eșuate - a părăsit Curtea din Viena pentru a petrece majoritatea timpului în Castelul Grassalkovich (Grassalkovich-kastély) din Gödöllő, pe care l-a primit drept cadou de încoronare. În săli, trecutul prinde viață, de parcă am vedea în fața noastră regina, cu servitoarele care-i pieptănă părul lung care cade până la glezne ca o cascadă, apoi sare în șaua de pe calul din manej, sau se plimbă în parcul castelului presărat cu lămâi, portocali și lauri minunați. Vizitați neapărat și teatrul de piatră, cu culise în stil baroc, o curiozitate în Europa, unde și astăzi au loc spectacole de teatru de nivel înalt. Dacă doriți să faceți o călătorie în trecut, vizitați expoziția care prezintă istoria din secolul al XX-lea a castelului. Nu ratați nici buncărul fostului guvernator Miklós Horthy (Horthy-bunker), construit în timpul celui de-al doilea război mondial, unde, la o adâncime de 10 metri sub pământ, familia guvernatorului și-a găsit adăpost în timpul raidurilor aeriene. În ultimii ani, castelul funcționează de asemenea ca loc de agrement pentru familii, cu programe pentru cei mici și ateliere pedagogice de muzeu pentru copii. Ghidul audio, separat pentru fete și băieți, oferă un divertisment personalizat. Muzeul are și o adevărată curiozitate pentru cei mici. Pot fi vizionate ilustrațiile semnate de un artist din Eger, Tamás Ferencz, la o carte de povești publicată în 2010, scrisă de Ildikó Faludi și Márton Reményi, și având titlul: „Herceg Egérváry Elemér naplója” (Jurnalul prințului Elemér Egérváry).

 

În Parcul Ecvestru Lázár (Lázár Lovaspark) prind viață tradițiile ecvestre maghiare.

La doar 10 km de Gödöllő, în pitorescul Domonyvölgy, Vilmos Lázár - care a câștigat de șapte ori locul întâi la campionatul mondial de atelaje cu doi cai (FEI) - a creat un adevărat paradis ecvestru. În acest Parc Ecvestru sunt organizate evenimente de mare popularitate, dar poate fi vizitat și individual, dacă doriți să aflați mai multe despre tradițiile ecvestre maghiare, să vă plimbați călare pe dealul însorit sau să gustați delicioasele mâncăruri maghiare, gătite la ceaun sau fripte la cuptor.

 

STRĂBATEȚI UNGARIA CA UN MAGHIAR